Lucrurile se schimba, insa, peste numai cativa ani. Indurerata, Vera Schick isi anunta cunoscutii ca sotul a parasit-o fara sa spuna un cuvant si fara sa lase nicio explicatie. In ciuda consolarilor venite din partea apropiatilor, cei care incercau sa o asigure ca mai varstnicul ei sot se va intoarce, tanara repeta obsesiv: „Nu, el nu va reveni niciodata!”. Nimeni nu banuia atunci cata dreptate avea presupusa victima a infidelitatii conjugale.

Dupa disparitia lui Karl Schick, Vera incepe sa poarte doliu, desi nimeni nu dovedise moartea sotului ei, situatie care dureaza aproape un an. Considerand suficienta perioada de decenta impusa de canoanele vremii, tanara revine in societate acolo unde cunoaste un alt barbat, un barbat al carui nume avea sa ramana in istoria neagra a crimei, Joseph Renczi. La fel ca si Vera, acesta era recunoscut in lumea mondena pentru frumusetea sa si pentru numarul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amanunt in plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.

Nimeni nu s-a mirat in momentul in cand cei doi s-au hotarat sa se casatoreasca. Exista, insa, un impediment: Karl Schick. Vera avea sa declare atunci politiei ca fostul sau sot murise in urma cu un an, in urma unui accident de automobil in Bucuresti. In mod neasteptat, autoritatile dau crezare acestei povesti, cu atat mai mult cu cat era vorba de o familie respectabila, si intocmesc actele de deces. Casatoria cu Joseph Renczi putea fi incheiata.

Cuplul nu se bucura, insa, prea mult de linistea unei casnicii, iar Joseph, obisnuit cu vechile sale obiceiuri, incepe sa isi insele cu frenezie tanara sotie, la scurt timp dupa oficializarea casatoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi iar accesele ei de furie si amenintarile dintre cele mai morbide devin o obisnuinta pentru apropiatii cuplului. Ametit, probabil, de succesele sale, Joseph face imprudenta de a nu-si asculta sotia si de a continua seria escapadelor amoroase. La scurt timp, in ciuda constitutiei sale robuste, el este lovit de o boala misterioasa si nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera il ingrijeste seara de seara si nimeni nu isi putea imagina ca tocmai ea era cauza afectiunii care il lovise din senin. In mod ciudat, nici disparitia inexplicabila a lui Joseph, care survine la numai cateva luni dupa imbolnavire, nu ridica semne de intrebare autoritatilor locale, iar castelana de la Berkerekul este lasata, din nou, in pace.

La fel ca si in cazul disparitiei primului sot, Vera incepe sa poarte iarasi rochiile negre de doliu desi nimeni nu avea cunostinta de decesul celor doi. Daca in cazul lui Karl Schick, aceasta respectase canoanele vremii, de data aceasta, tanara isi cauta rapid alinare in tumultoasa viata de noapte de la Viena. Petrecerile deocheate din centrul Imperiului Austro-Ungar se tin lant seara de seara si, nu odata, se transforma in orgii care o au in centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerekul. Insotita intotdeauna de o ceata de admiratori, Vera Renczi se retrage din cand in cand cu cate unul dintre acestia la conacul sarbesc. In mai putin de 10 ani, peste 30 de barbati treg pragul tinerei fara a se mai intoarce vreodata. Era, insa, vorba de straini veniti ocazional la Viena, despre care autoritatile sarbesti nu aveau nicio informatie. Cat despre disparitiilor lor, ele treceau neobservate. Cine nu cunostea la Berkerekul moravurile Verei? Ceea ce este si mai misterios, este faptul ca nimeni nu baga de seama ca, in acel tumult de barbati care intrau in conacul tinerei fara a mai iesi, dispare si fiul acesteia, in varsta de numai 10 ani.

Cripta Conacului

In ciuda precautiilor luate de Vera Renczi atunci cand isi alegea amantii din randul strainilor, ea face „imprudenta” de a se indragosti de un anume Milorad, un bancher sarb, casatorit, cu peste 20 de ani mai in varsta decat ea. Ca sa-si justifice absenta prelungita, bancherul ii spune sotiei sale ca pleaca intr-o calatorie de afaceri, dar cum zilele treceau fara ca acesta sa dea un semn de viata, banuielile incoltesc in mintea sotiei inselate. La fel de influenta ca si Vera in randul autoritatilor locale, ei nu ii este greu sa afle de relatia celor doi si cere jandarmeriei sa inceapa o ancheta.

Suprizele incep sa apara odata cu prima vizita a jandarmilor la conacul de la Berkerekul. „Stiam ca veti veni sa ma vizitati, domnilor!”, este replica socanta pe care Vera Renczi le-o adreseaza celor doi oameni ai legii. Ea nu neaga legatura cu Milorad si chiar da o declaratie scrisa prin care recunoaste faptul ca acesta i-a fost amant in ultimele luni. In schimb, precizeaza ea, relatia s-a rupt in momentul in care a aflat ca bancherul este casatorit. Mai mult, incearca sa le insufle celor doi oameni ai legii ca, probabil, Milorad ar fi comis un act necugetat in urma despartirii. Puternic intimidati, jandarmii parasesc conacul fara a pune alte intrebari. In fond, cazurile de infidelitati si parasiri de domiciliu erau numeroase chiar si la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?

Sotia bancherului incepe, insa, o ancheta pe cont propriu pe care o aduce in fata autoritatilor. Ce se intamplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi si Lorenzo? Unde au disparut toti barbatii care fusesera vazuti la Berkerekul? In plus, aceasta aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad il pastrase in buzunarul unei haine. Incepea astfel a doua si ultima ancheta a politiei.

Surprinzator, in fata celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neaga vehement ca l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntata cu biletul din buzunarul bancherului dar si cu propria declaratie scrisa, Vera se prabuseste strigand isteric:”Nu sunt o criminala!”. Oficialii se privesc stupefiati. Nimeni nu pronuntase o asemenea acuzatie. Prima perchezitie a conacului nu aduce nimic in plus. Nu mai ramanea decat cripta familiei, cea ale carei chei se aflau in permanenta asupra tinerei. Fara sa se opuna, aceasta deschide usa, absenta, si ii insoteste pe jandarmi pe scara in spirala ce conducea catre subsolul intunecat al conacului. Imaginea care avea sa li se infatiseze martorilor era, pe drept cuvant, una de cosmar.

Nu mai putin de 35 de sicrie de zinc, asezate in cerc, incadrau camera luminata doar de cateva lumanari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant, un nume. In mijocul camerei se afla un fotoliu iar langa acesta se gasea un sfesnic bisericesc cu o lumanare pe jumatate arsa precum si o sticla si o cupa de sampanie. In fata jandarmilor, Vera Renczi isi incepea confesiunea, in fapt 35 de confesiuni terifiante. Oprindu-se in fata fiecarui sicriu, frumoasa stapana a conacului tinea, fara nici un pic de emotie, un monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera se prabusi izbucnind in plans. Era sicriul propriului ei fiu. Asa cum avea sa declare ulterior, fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase secretul macabru.

Confesiune

Conform propriilor declaratii, Vera Renczi si-ar fi ucis primul sot, pe Karl Schick, cu o doza de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin in cupa de vin pe care obisnuia sa o bea in fiecare seara. Motivul? Desele calatorii de afaceri si banuiala unei presupuse infidelitati. La fel se intamplase si cu Joseph Renczi, cu deosebirea ca sadismul tinerei atinge, in acest caz, paroxismul.

Incapabila sa isi imagineze ca in viata barbatilor din jurul ei poate exista si o alta femeie, Vera il otravea lent, seara de seara, pe cel al carui nume avea sa il poarte pana la sfarsitul vietii. Sub grija aparenta, tanara ii administra acestuia doze mici de arsenic in cina si cupele de vin pe care ea singura il le aducea la pat. Mai mult, ea recunostea ca l-a inchis pe Joseph in sicriu inca inainte de a-si da ultima suflare.

Ceea ce a urmat este lesne de inchipuit. Proprietari de terenuri, aventurieri, spioni sau oameni de afaceri, toti luau drumul criptei din Berkerekul in urma unei puternice doze de arsenic. Lui Milorad, ultimul din lista barbatilor ucisi, fusese nevoita sa ii ofere, pe deasupra, o puternica doza de stricnina, pentru ca efectul otravii sa fie imediat.

Vera simtea o placere stranie sa stie ca ea, si nimeni alta, a fost ultima femeie din viata fiecarui barbat care ii trecuse pragul. In linistea sumbra a criptei, ea se reculegea adesea, delectandu-se cu o cupa de sampanie si vorbind cu fantomele celor ucisi, ritual care a durat vreme de peste 15 ani.

Condamnata la moarte, frumoasa castelana nu mai realiza ce i se intampla. Pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata, intrucat femeile nu puteau fi executate in Yugoslavia acelor vremuri. In inchisoare, starea ei s-a agravat. In celula in care era inchisa, Vera Renczi se credea inconjurata de toti cei pe care ii ucisese si le vorbea acestora ore intregi cu voce tare. Dialogurile sale, de multe ori obscene, nu au facut decat sa ii atraga violenta celorlalte detinute. Schizofrenica, Vera a fost transferata intr-un ospiciu, acolo unde se stingea in urma unei hemoragii cerebrale, cu putin inaintea inceperii celui de al doilea Razboi Mondial. Cazul sau ramanea in istoria criminalisticii sub numele de cazul Vaduva Neagra.